Aceste briose “se inrudesc” indeaproape cu tortul Minnie Mouse, toate pregatite pentru una dintre cele mai mari admiratoare ale simpaticului personaj.
Ingrediente ( pentru 12 bucati) :
Faina 000- 350 g
Zahar brun- 150 g
Ulei de floarea soarelui- 100 ml
Apa- 200 ml (la temperatura camerei)
Suc de portocale si / sau mandarine proaspat stors- 200 ml
Praf de copt- 1 pliculet
Sare- 1 praf
Migdale maruntite- 15 g
Biscuiti Oreo Original- 24 bucati +
Pasta rosie modelabila de zahar
Bomboane decor
Ciocolata neagra- 15-20 g (topita la bain-marie)
Mod de preparare:
1- Intr-un bol incapator se pun: zaharul, uleiul, apa, sarea, sucul de portocale si aproape toate migdalele ( se pastreaza o parte pentru presarat deasupra).
2- Faina se amesteca cu praful de copt si se cerne peste celelalte ingrediente.
3- Se omogenizeaza amestecul foarte bine cu ajutorul unui tel.
4- Formele din hartie se pun in tava de briose.
5- Se toarna amestecul in formele din hartie, iar la final se presara migdalele pastrate ( vezi foto).
6- Se pune tava in cuptorul preincalzit, pe nivelul din mijloc, la 160 grade, pana ce briosele trec testul scobitorii.
7- Briosele se scot pe un gratar pentru a se raci.
8- Din pasta de zahar se modeleaza fundite; acestea se decoreaza cu bomboane.
9- In fiecare briosa (racita deja) se face o incizie cu cutitul, putin lateral (vezi foto), in care se fixeaza cate 2 biscuiti Oreo.
10- Se fixeaza funditele cu ajutorul ciocolatei topite.