Supa Ramen chiar este 2 in 1: avem si supa si felul principal. Foarte consistenta, este tot ce avem nevoie pentru zilele reci ce se anunta! Bine ai venit, octombrie!
Ingrediente (pentru 2 portii) :
Supa de pui- 1 l
Carne de pui- 2 pulpe
Taitei instant- 2 pachete
Ceapa verde- 1 legatura
Usturoi- 2 catei
Ghimbir- 1 bucatica de 2 cm
Ciuperci- 4 bucati
Morcovi- 1
Oua- 2
Sare
Piper
Ulei- pentru prajit
Susan alb / negru
Mod de preparare:
1-Carnea de pui se pune la fiert in 1 l apa; se completeaza cu apa la nevoie. Supa se condimenteaza cu sare si piper.
2-Ouale se fierb tari, se taie in jumatati si se prajesc in putin ulei.
3-Ceapa verde se taie in rondele, morcovii bastonase, ciupercile se feliaza (cu tot cu piciorus), usturoiul si ghimbirul se razuiesc.
4-Se incing bine 2-3 linguri de ulei, apoi se da focul la minim si se pun toate legumele la calit, maxim 1 minut. Se amesteca usor in tot acest timp.
5-Taiteii instant se pun in 2 boluri. Peste acestia se toarna supa fierbinte de pui, se acopera si se asteapta 5 minute.
6-Se adauga bucatile de carne, legumele calite si jumatatile de oua.
7-Se decoreaza cu susan.